Porcusori de Guineea. Stiati ca…?
in ciuda numelui lor, Porcusorii de Guineea nu sunt nici porci si nici nu provin din Guineea? Ei provin, de fapt, din Muntii Anzi (America de Sud).
se presupune ca aceste animale au fost domesticite pentru prima data acum mai bine de 7000 de ani (in anul 5000 i.Hr)?
in vreme ce pentru populatiile sud-americane bastinase porcusorul de guineea reprezinta, in principal, o sursa de hrana, in lumea civilizata acestia sunt crescuti ca animale de casa? In societatile vestice, porcusorii de guineea au fost introdusi in secolul 16 de catre exploratorii europeni.
pe langa folosirea lor ca sursa de hrana, samanii vechilor triburi sud-americane ii foloseau si in ritualurile lor religioase sau in medicina populara? Cele mai cunoscute boli in care samanii foloseau porcusorii, fie pentru stabilirea diagnosticului fie pentru determinarea eficientei tratamentului, erau (si inca sunt, pentru triburile izolate din Anzi) tifosul, reumatismul sau arterita.
pentru ca erau cei mai rari, porcusorii de guineea de culoare neagra erau cei mai apreciati si folositi in ritualurile (religioase sau medicale) ale bastinasilor? Cele mai dese culori sub care sunt intalnite aceste animale sunt maroul inchis, griul si albul.
in secolul 17, porcursorul de guineea era unul din cele mai intalnite animale de testare (pe care se fac experimente medicale si biologice)? Incepand cu secolul 19 insa, porcusorii de guineea au fost inlocuiti masiv in experimentele cercetatorilor de catre sobolani si soareci.
Regina Elisabeta I (Queen Elizabeth) a Angliei detinea un porcusor de guineea? Cu asa o “recomandare”, porcusorii de guineea au devenit din ce in ce mai raspanditi ca animale de companie printre aristrocratii si bogotii acelei perioade.
conform Cartii Recordurilor, cel mai batran porcusor de guinea a murit la varsta de 14 ani si 10 luni? Majoritatea porcusorilor traiesc, in medie, aproximativ 4 pana la 5 ani dar sunt si cazuri cand pot atinge venerabila varsta de 8 ani.
dimensiunile optime de greutate si lungime ale acestor animale sunt 700 pana la 1200 grame si, respectiv, 20 pana la 25 centimetri?
la temperaturi de peste 26-27 de grade Celsius, porcusorii de guineea pot muri din cauza caldurii? Temperatura optima recomandata pentru acestia este de 12-20 de grade Celsius.
una din cele mai importante componente ale alimentatiei unui porcusor de guineea o constituie Vitamina C? Porcusorilor le sunt necesare minim 10 miligrame/ kg corp/ zi de Vitamina C iar femelele insarcinate au nevoie de o cantitate de 3 ori mai mare de Vitamina C pe zi.
porcusorii de guineea pot sa sara dar nu pot sa se catere?
procusorii de guineea sunt foarte activi sexuali si au o rata buna de reproducere? Astfel, atata masculii cat si femele sunt apti pentru reprducere la numai 4-5 saptamani de viata. Totodata, o femela poate ramane din nou insarcinata chiar si la 6 ore dupa ce a nascut (desi acest lucru ii poate afecta sanatatea).
Photo Credits: www.pluss.org.uk
Popularity: 81% [?]
Vezi si urmatoarele curiozitati...




Stiati-ca.com va ofera curiozitati, informatii noi si inedite din domenii ca: plante, animale, inventii, dar si multe altele!
October 31st, 2008 at 4:03 pm
Stiai ca cel mai mare caine din lume este Hercules?
November 10th, 2008 at 1:42 pm
Si in plus sunt foarte draguti:)
January 5th, 2009 at 10:05 am
super frumos referatul ma ajutat sa iau 10 la biologie!
January 5th, 2009 at 10:09 am
doar eu sunt cea mai desteapta deoarece eu am fost la olimpiade la romana dar aici este vorba despre biologie:->dar este ca sunt desteapta ca le ieu pe toate dupe net.
January 5th, 2009 at 12:16 pm
Felicitari pentru nota!
January 5th, 2009 at 11:14 pm
Porcusorii sunt niste animalute chitaitoare foarte simpatice. Ca bine zici de ele.
January 26th, 2009 at 5:21 pm
Nu stiu daca e adevarat ce ai spus despre sarit. Am avut un porcusor si nu l-am vazut niciodata sa sara. Pot sa spun, in schimb, ca e rapid, in ciuda formei corpului.
January 30th, 2009 at 3:20 pm
Chiar sar porcusorii:) Al meu si-a facut curaj si a sarit si de pe scaun
ce nu face el pt cateva minute de libertate in afara custii ?:D
January 30th, 2009 at 5:12 pm
Faptul ca porcusorul de Guineea e atat de apreciat si un sobolan e atat de huiduit arata ce putere poate avea brandingul.
March 18th, 2009 at 5:34 pm
Draguti porcusorii astia. Totusi nu m-ar tenta sa-i am ca animale de casa. Prefer catelusii
:D
April 2nd, 2009 at 12:41 pm
Da, am avut si eu un porcusor de guineea[negru, deci e rar ?] , sunt foarte simpatici, imi place cum guita. Nu cred ca ar fi fost tare greu de domesticit si nu prea mi se par o sursa de hrana importanta pentru bastinasi, doar ca eu stiu, un fel de frigarui.
December 8th, 2009 at 12:56 pm
Daca doriti informatii despre porcusorii de guineea, despre viata, hrana, comportamentul sau ingrijirea lor sau in fine alte intrebari suplimentare ma puteti contacta gratuit la adresa de e-mail porcusorideguineea@yahoo.com sau puteti intra in leg cu mine pe id-ul porcusorideguineea va multumesc si nu ezitati sa imi solicitati informatii.Cu asta ma ocup
April 9th, 2010 at 1:47 pm
am un porcusor de guineea de vreo 4 luni,e femela,imi este foarte draga,e jucausa si sanatoasa dar nu am timpul necesar sa ma ocup de ea cum ar trebui,uneori o las foarte mult singura pt ca am un program incarcat,mi-e teama sa nu se imbolnaveasca asa,as prefera sa o dau cuiva care sa o iubeasca si sa aiba grija de ea,daca doriti sa vorbim mai multe va las id meu alinutza.bucur
April 15th, 2010 at 5:12 pm
am avut un purcelus de guineea si l-am mancat impreuna cu un prieten pentru ca am auzit ca au carnea foarte sanatoasa si gustoasa. il aveam de 2 ani si ma atasasem de el…dar mi-era si greu sa ma ocup de el. As incerca sa incerc sa mananc si alte animale domestice…porumbei, papagali…daca v-ati plictisit de ei puteti lua legatura cu mine ofer si bani
September 19th, 2011 at 2:59 pm
Nu ti-as da o furnica, oricati bani ai oferi, bă vasile !
October 20th, 2011 at 8:37 pm
ba vasii ai cel mai tare comentariu
)))))) si ce gust a avut porcusorul de guineea?:))) l-ai facut in vin alb sau rosu?:)))))